miercuri, 3 septembrie 2008

Spionii ilegali au invadat oraşul










Pândaci orfani, căutăm părinţi
toate camerele video instalate în intersecţii, în magazine sau în şcoli sunt ilegale * camerele de supraveghere din intersecţiile botoşănene nu sunt ale nimănui * gestionarea lor este aruncată de la Poliţia Rutieră la Primărie, viceprimarul spune că Poliţia Comunitară este responsabilă de spionii de pe străzi, iar Comunitarii susţin că nu au nicio treabă cu camerele video din intersecţii * Onuţu ştie că sunt ilegale, dar are şi justificarea necesară pentru folosirea altor 45 de camere video în zona pieţii * un fost consilier local susţine că sistemul de supraveghere video stradal a fost făcut la plesneală, în baza unui program, aprobat de CL şi că astfel s-au volatilizat în eter nişte bani de la buget pentru un sistem ilegal, nerevendicat de nimeni şi care nu foloseşte la nimic * orice imagine luată cu camerele video nu poate fi folosită ca probă în nicio instanţă

Marian MOROŞAN
marianmorosan@jurnaluldebotosani.ro

Imaginile înregistrate cu camerele video din intersecţiile botoşănene, din magazine sau alte unităţi comerciale, din spitale sau şcoli sunt ilegale. Cel puţin aşa spune Legea 677/2001, eludată de autorităţi, dar au recunoscut şi cei care manevrează aceşti pândaci, camerele video. Nu doar folosirea imaginilor ar fi ilegală. Ilegal este chiar momentul înregistrării publicului larg cu aceste camere video. Şi aceasta pentru că, potrivit legii, se încalcă dispoziţiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Acţiunea de înregistrare a imaginilor cu camerele video, în situaţiile enumerate, este în afara legii mai ales în condiţiile în care nu există o lege sau o decizie a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) privind prelucrarea datelor prin mijloacele de supraveghere video. Pe cale de consecinţă, amenzile date pe baza imaginilor înregistrate „în aer” devin nule, pentru că imaginile nu pot fi folosite în instanţă.


11 „spioni” fără paternitate
Încercând să demonstrăm acest raţionament, am descoperit că spionii din intersecţiile municipiului sunt orfani. Adică gestionarea lor nu a fost pusă în sarcina nimănui, sau cei despre care se crede că le folosesc nu ştiu cum să spele mai repede pe mâini când vine vorba de legalitatea lor. Dumitru Zmău, şeful Poliţiei Rutiere Botoşani, a susţinut că serviciul pe care-l conduce nu are nicio cameră video în nicio intersecţie şi că acestea sunt gestionate de către Primărie. Contactat telefonic, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că acestea au fost montate în intersecţii în baza unei hotărâri a Consiliului Local, cu mai mult timp în urmă, dar că de ele se ocupă Poliţia Comunitară. Directorul adjunct al Poliţiei Comunitare s-a dezis, însă, de o astfel de răspundere. „Cele 11 camere de luat vederi din intersecţii nu sunt în gestiunea Poliţiei Comunitare. Şi aceasta pentru că ele sunt dirijate şi amplasate în anumite direcţii, unde Poliţia Comunitară nu are competenţe. Este vorba de traficul rutier auto. Ceea ce nu-mi dă mie niciun fel de competenţă ca să pot amenda sau sancţiona anumite mişcări din intersecţie”, a fost foarte clar directorul adjunct al Poliţiei Comunitare, Ioan Onuţu. Acesta a recunoscut doar paternitatea celor 45 de camere video amplasate în zona pieţii. Despre acestea, Onuţu recunoaşte că sunt ilegale, dar a găsit şi justificarea folosirii lor. „ Doar cele 45 de camere de luat vederi din Piaţa Mare sunt gestionate de către noi. Noi suntem cei care vizualizăm imaginile şi unde constatăm fapte care sunt de competenţa noastră mergem şi luăm măsuri. Acestea sunt instalate din 2007 în Piaţă. Noi avem un singur jurist care nu a fost consultat în privinţa camerelor video. Da... sunt ilegale, dar ce se întâmplă... Camerele de luat vederi noi nu le folosim ca probă întrun proces. Ele sunt pentru a supraveghea şi a interveni când constatăm că se încalcă nişte legi. Dar nu folosim imagini în proces sau să le dăm presei pentru a le fructifica întrun articol de presă. Atât facem”, a explicat directorul adjunct Ioan Onuţu.
Dilema ilegalităţii
Cele 11 camere de luat vederi instalate pe străzile municipiului dar rămase orfane prin nerevendicarea de către nicio instituţie, sunt în intersecţiile de la Somax şi de la Oficiul Stării Civile. Celelalte, din Piaţă, dar şi cele din instituţiile publice sau unităţile comerciale, poate că, întradevăr, se fac utile, dar tot încalcă legislaţia în vigoare. Pentru că Legea 677 spune clar că toate mijloacele prin care se culeg sau se stochează date personale ale consumatorilor trebuie să primească autorizarea ANSPDCP, care este obligată să verifice dacă imaginile obţinute cu camerele video respectă dreptul la o viaţă privată. Paradoxul este că în România, până acum, nu a fost adoptată nicio lege şi nu a fost emisă nicio decizie a ANSPDCP care să reglementeze folosirea camerelor video. Cel puţin în privinţa spionilor din Piaţă, aceştia şi-au dovedit utilitatea în activitatea Poliţiei Comunitare, pe baza imaginilor fiind identificaţi mai mulţi infractori. Dar, cu toate acestea, sistemul de supraveghere rămâne în afara legii. Justificarea este discutabilă, pentru că, altfel, ignorarea unor legi, mai mult rele decât bune, cu lacune cât incompetenţa celor care le concep, ar avea efecte din cele mai nedorite. Ar fi ca şi cum Ixulescu de oriunde s-ar duce să-l ucidă pe Lapteacru, iar opinia publică să-l tolereze în libertate pe Ixulescu pentru că a curăţat omenirea de o otreapă şi să spună că avem nevoie de cât mai mulţi Ixulescu.
Demisia sperietorilor publice
Pentru a ne edifica şi mai mult, am cerut şi părerea unui fost consilier local. „Instalarea camerelor video în intersecţii s-a făcut printru program mai vast, are cam vreo doi ani. Consiliul Local a aprobat un program de principiu, ştii? Firma care a asigurat camerele video am impresia că e de prin Iaşi, s-a făcut atunci o licitaţie... Sunt tot cei care au instalat şi în piaţă. Dar ele nici nu ajută, nici nu strică, înţelegeţi? Ştiu că sunt ilegale, ştiu. Când şi-a dat acordul Consiliul Local nu s-a stabilit cine gestionează camerele video. După ştiinţa mea, s-a făcut la plesneală chestia asta. Şi eu am întrebat cine se uită la camerele video de pe străzi. Am întrebat la Primărie, nu a ştiu nimeni să-mi răspundă. Am întrebat la poliţie, la fel, nimeni nu ştie nimic. Şi tu poţi să-ţi pui câte camere video vrei, oriunde în municipiu şi chiar pe străzi şi nimeni nu te întreabă nimic. Singurul lucru bun este ca aceste camere de luat vederi să funcţioneze ca sperietori, dar la noi nu mai sperie nimic pe nimeni. În privinţa programului prin care s-au pus camerele video, nu mai ştiu exact, dar bănuiesc şi eu că Primăria a participat cu o cotă parte la finanţare. Da, este drept că s-au aruncat nişte bani în vânt. Foarte multe investiţii pentru care s-au aruncat bani în vânt”, a spus Valentin Guraliuc, fost consilier local. Întro atare situaţie nu ne rămâne decât să-l parafrazăm pe Mircea Badea: trăim în România şi asta explică totul.

luni, 1 septembrie 2008

Liniştea premierului, arvunită de ministrul Troacă

Bănuială la Rădăuţi Prut

Marian MOROŞAN
marianmorosan@jurnaluldebotosani.ro

O părere năstruşnică, a unui botoşănean, remisă redacţiei, acreditează ideea că ministrul Cristian David, din botez Cristian Troacă, i-ar fi promis unui locuitor din Rădăuţi Prut un dar pentru liniştea premierului Tăriceanu. Se crede că ministrul i-ar fi promis lui Cristian Horodincă un post la ISu şi un altul la Poliţia de Frontieră pentru soţia lui, doar pentru a nu se mai lua de piept, făţiş, în public, cu premierul Tăriceanu sau cu autorităţile judeţene. Horodincă este cel care a părut în presa locală, dar şi pe posturile de televiziune, cu atacuri dure la adresa autorităţilor locale, judeţene şi centrale. Tot Horodincă este cel care l-a luat la bani mărunţi pe Călin Popescu Tăriceanu, pe timpul vizitei la Rădăuţi Prut. “Sunt oameni în Rădăuţi mult mai necăjiţi decât Horodincă şi nu urlă aşa. Ăsta s-a smiorcăit ca o muiere când a fost premierul în casa lui şi cum i-a promis ministrul David că îl angajează la ISU şi pe nevastă-sa la poliţia de frontieră, a tăcut. L-aţi mai auzit?”, pare convins botoşăneanul care a preferat să-şi păstreze anonimatul. Pentru că o astfel de informaţie trebuia verificată, l-am contactat pe Cristian Horodincă. Acesta susţine că nu a primit nicio promisiune din partea ministrului Administraţiei şi Internelor, dar că a avut o discuţie cu Tăriceanu, pe care acum îl apreciază ca fiind un om cu suflet. Cristian Horodincă nu are deocamdată un loc de muncă şi nici soţia sa. “Nu este adevărat. Adică dacă o să fie pe undeva un post scos la concurs… Eu am mai fost la un concurs la poliţia de frontieră în 2002. Atunci am căzut cu 9,73. Eu sunt capabil să dau oricând un examen, nu mă duc să mă fac de râs. Cum merg alţii şi sunt profesori cu nota 1 sau 2. Eu, de exemplu, am mai lucrat timp de două luni, la Primăria rădăuţi Prut, cu 3 milioane de lei vechi, pe lună. Eu cu vacile mele atunci scoteam mai mult decât îmi plăteau ei salarul. Nu mi s-a spus de la început ce salar o să am. Cu David am vorbit atunci când s-a dărâmat o casă, era Prutul mare, oricum… Dar eram oameni de faţă, nu am avut nicio discuţie cu el între patru ochi. Dacă aflaţi, să-mi spuneţi şi mie cine v-a spus. Nu mi-a promis absolut nimic. Nu mi-a spus aşa ceva în faţă, mie personal. Nimeni. Dar dacă mâine este un concurs pe undeva, pentru un post bine plătit, mă duc… Când a fost Tăriceanu, de pe pod, din faţă, i-am spus să vină în casă la mine să vadă ce am făcut eu în România fără niciun serviciu. A venit, s-a uitat şi nu mă aşteptam să-mi vorbească în felul ăsta un prim ministru. Mi-a vorbit, cum să spun, ca un tată. Mi-a vorbit foarte frumos, nu că o întorc eu acum, dar aşa a fost. Dar nu mi-a promis nimic, astea sunt poveşti”, a explicat ieri Cristian Horodincă, cel care după inundaţii avea o cu totul altă părere despre premier. Am încercat să avem o discuţie şi cu ministrul david, sau cu unul dintre consilierii săi, dar treburi de stat, mai importante, au zădărnicit intenţiile noastre de dialog.

vineri, 15 august 2008

Fiecare are în traistă katana de harakiri


În toate instituţiile sau unităţile, de stat sau private, mai ales din Botoşani, există cohorte de referenţi, inspectori sau directori de resurse umane. Fiecare dintre aceştia are atribuţii clare, precise, cu privire la gestionarea resurselor umane. Or un management eficient al resurselor umane ar trebui să aibă drept rezultat creşterea randamentului muncii, îmbunătăţirea relaţiilor colegiale, eficientizarea activităţii. Este absolut interesant de observat că aproape peste tot aşa ceva nu se întâmplă. Lucrurile merg înainte, din inerţie, directorii plătesc bani grei îmbătându-se cu apă de ploaie că aghiotanţii lor ştiu ce fac, iar în final toţi se dau cu capetele de pereţii neputinţei şi nedumeririi, sau caută soluţii neconvenţionale în sfere oculte, neînţelegând ce se întâmplă. Sau privesc pe furiş în curtea altora care li se par mai destupaţi la minte, îi loveşte brusc revelaţia adevărului găsit în vecini, îl „împrumută” şi implementează cu amprenta personală în instituţiile sau unităţile lor, dar nicio secundă nu intuiesc prăpastia: înlocuiesc o prostie cu alta, de import. Şi, în tot acest timp, soluţia este sub ochii lor. Şi totul decurge în virtutea unui imbold morbid, fatidic al tuturor, angajaţi şi angajatori de autoflagelare. Toţi plătesc redevenţe uriaşe instinctului „sinucigaş”. Mai mult decât atât, cum ar spune japonezii, fiecare are în traistă katana pentru harakiri. Doar că pseudosamuraii autohtoni privesc, înţeleg şi tratează actul sinucigaş prin dioptrii diferite. Îi întâlnim în Primărie, Consiliul Judeţean, în Prefectură sau instituţiile descentralizate, ne lovim de ei în unităţile private sau de stat, sunt şi în colectivităţile de Media, fac ravagii în măruntaiele giganţilor economici ai judeţului, sau îşi înfing colţii găunoşi chiar şi în structura de rezistenţă a colectivităţilor mai rstrânse. Directorii, patronii, şefii preferă să se încreadă orbeşte în gstionarii resurselor lor umane, în şefii lor de compartimente, uitând că, adesea, măcinaţi de orgolii personale, roşi de frustrări, limitaţi şi incapabili de autodepăşire, aceştia se transformă în kamikaze devastatoare, pe termen lung, pentru instituţiile sau unităţile unde îşi fac veacul. Dacă aceştia, uzând de măgulitoarele linguşeli (otrăvitoare), le spun şefilor că, spre exemplu, Ghiţă de la cutare serviciu sau compartiment face şi drege, vârfurile ierarhiilor din entităţile la care facem referire dispun sau trec la măsuri represive fără a mai pune în balanţă ceea ce li se comunică, fără a mai trece raportările mai micilor săi şefi prin decantorul obiectivităţii. Argumentele acestui raţionament pot fi expuse pe zeci de pagini, dar concluzia este una: directorii, capii instituţiilor îşi fac astfel singuri harakiri, iar katana, acea sabie japoneză, în cazul lor este chiar subalternul în care se încrede orbeşte. Rezultatul este că oamenii buni pleacă spre concurenţă. Interesant este că, fără să conştientizeze şi angajaţii poartă în traista lor şi uzează insesizabil de katna pentru harakiri. Cei care alocă suficient timp din programul de lucru, sau îşi tocesc neuronii în timpul liber urzind diverse intrigi, pe care şefii le înghit cu brio, construind capcane pentru colegii lor sau muşcându-i direct, fără greaţă şi reţinere, uneori la vedere, de fund, sunt, deasemeni, tributari instinctului sinucigaş. Mai devreme sau mai târziu, cei capabili coborâţi în ochii şefilor pentru nu se vedea micimea, superficialitatea, inferioritatea profesională a acuzatorilor, vor triumfa. În colectivul de intriganţi cu şefi inconştienţi, în care are ghinionul să muncească, sau în altă parte. Dar erorile genetice de peste tot vor continua să poarte şi să transmită plăcerea sadică de a-şi face harachiri cu propria katana sau de a se transfroma în catana acceptată orbeşte cu care superiorii lor să-şi facă harakiri.

marți, 17 iunie 2008

LEPĂDAREA DE SATANA


Protocolul de colaborare şi susţinere reciprocă semnat la Botoşani între PSD şi PNL nu poate fi decât un mare bluf. Un fel de mariaj împotriva firii, o căsnicie din interes în care menajera, PRM, îi înşeală pe fiecare din ceilalţi doi şi, la urmă pe sine însăşi. Menajera o scoatem din ecuaţie pentru că e de înţeles, trebuie să supravieţuiască în condiţii de criză, pe timp de recesiune imagistică. Şi chiar este de felicitat pentru performanţa de a fi intrat în această tripletă, în condiţiile în care, la vot, electorii au sancţionat-o nemiloşi. Protocolul PSD-PNL nu poate fi decât un pact cu diavolul (e greu de spus cine este încornoratul şi cine este purtătorul tridentului gheenei), o frăţie de cruce până la trecerea pârleazului. Că este aşa s-a dovedit chiar în campania electorală pentru al doilea tur. În localităţi precum Văculeşti şi Corlăteni liberalii virili precum săgeata albastră au divorţat de PSD, la vedere, pentru a se nunti cu PD-L. La Botoşani, ca şi în unele comune din judeţ, câţiva dintre consilierii liberali, cu fundul în două luntrii, s-au lăsat prinşi în harponul principalului duşman al alianţei perverse, PD-L. Rezultatul este, inevitabil, o relaţie secretă, incestuoasă, între democrat liberali şi ţiitoarele liberale. Cu atât mai mult cu cât se ştie că democraţia liberală la Botoşani funcţioneaz cu bujii liberale. După ce PSD a fost sancţionat de către electorat, la urne, în tot judeţul, dincolo de declaraţiile optimiste ale preşedintelui Conţac, a mai fost sancţionat şi logodnica liberală. În definitiv, totul nu este decât o lepădare de satana, sub diferite forme. Ca în rugăciunile botezului creştin de trei ori. Te lepezi de satana? Şi s-au lepădat mulţi alegători. Te lepezi de satana? Şi s-au lepădat proprii fii, adoptaţi sau crescuţi cu un singur mamelon. Au plecat spre formaţiunile mai potente politic. Te lepezi de satana? Şi s-au lepădat mulţi din cei cu care au semnat protocolul de colaborare postelectorală pentru gestionarea unei mai mari porţii de ciolan. Cu siguranţă că după parlamentarele din toamnă lepădarea de satana va avea reverberaţii şi mai mari.

marți, 3 iunie 2008

Am scăpat de relicvele comuniste


Constantin Conţac a pierdut şefia Consiliului Judeţean Botoşani. Spinii celor trei trandafiri au început să nu mai fie toleraţi de către botoşăneni. Bazinul electoral al PSD s-a scurs spre Putreda (pârâu din comuna Cristeşti). Conţac va trebui să vadă ce bani mai are prin vistierie, de unde mai poate face rost, pentru că îi vor fi necesari. Dar chiar şi aşa, dacă va găsi resursele financiare necesare, dosarele penale care vor primi verde la instrumentare îl vor seca de tot. Şi cum se ştie că munca este brăţară de aur, eforturile lui Conţac timp de mai mulţi ani îi vor aduce, foarte probabuil, două brăţări. Din partea băieţilor cu ochi albaştri. Şi, pentru că nu s-a spus nicăieri, voi explica aici. Conţac a intrat în CJ plătind bani grei fostului liberal Lucian Cilinschi, iar la PSD a ajuns şef plătind o servietă cu bani fostului ministru Cozmâncă, la Bucureşti. Că aşa stau lucrurile o pot demonstra: la prima acuzaţie - un fost apropiat al lor, fost liberal, iar la a doua piatră de moară - un fost apropiat al lui Conţac, din Cândeşti, care l-a dus cu tot cu geantă la Bucureşti, pe Conţac. Ceea ce este mai îmbucurător, este că găvanul cu fosile comuniste, PSD, s-a spart. Vor mai bântui, pe ici pe colo, câteva fantome fesenisto-pesediste, dar: AM SCĂPAT DE INCUBATORUL COMUNIST în care viaţa politică a unor foşti pupincurişti ceauşişti a fost întreţinută artificial.

luni, 14 aprilie 2008

Se sfâşie între ei lupii PD-Lei

Expulzaţi de alte partide sau nu, exilaţi în propriile orgolii, unii politicieni de import ai PD-L, din judeţ, au comutat strategia electorală pe partitura legii junglei. Atacul la carotidă a devenit mijloc de confruntare electorală. Fraţii de cruce de la PD şi fostul PLD, prin căsătoria civilă deveniţi PD-L, se sfâşie între ei. Miza este caltaboşul politic, nevoia şi mândria de a fi primar. Ioan Ursachi din Mileanca a depus duminică dimineaţă, la poliţie, o plângere împotriva lui Dumitrel. Acesta din urmă l-ar fi ameninţat cu moartea. Mai exact, se pare că Dumitrel a avut o viziune potrivit căreia, colegul său de partid, candidatul Ursachi, ar fi mai credibil la alegeri dacă ar avea beregata tăiată. Vineri seara au fost la Bucureşti, la lansarea PD-L a candidaţilor. Aşa a aflat Dumitrel că nu prea este în cărţile democrat liberalilor. Dumitrel a fost şef în Mileanca al organizaţiei PD. După fuziune, şef a devenit Ursachi. Dumitrel vroia să fie primul pe lista candidaţilor la locale. Ursachi nu a fost de acord. Şi, pentru Dumitrel, refuzul a fost cel mai bun stimulent pentru a-l ameninţa pe Ursachi că-l pregăteşte pentru ultima sa campanie. Cea funerară. La Darabani. Legea junglei se aplică tot prioritar. Fost lider PD în zonă, Amitrului a convocat recent la Darabani o şedinţă cu stafful botoşănean. A fost onorat de prezenţa lui Drăguş, Diaconu, Grindei, etc. Strugaru, candidatul PD-L pentru primăria din Darabani, habar nu avea de acţiunea lui Amitrului. Însuşi marele Ţîbuleac a pătruns în cartierul dărăbănean pe la ora 14.00. Frustrat, Strugaru l-a lăsat pe Amitrului să organizeze masa protocolară. Aşa se face că, în loc de cotlete şi alte ciorbe rădăuţene, cum îi obişnuise Strugaru, corifeii partidului s-au delectat cu stixuri. Amitrului se vroia candidat în Darabani. Strugaru nu l-a pus decât pe lista de consilieri judeţeni, undeva pe locul şapte. În discuţie a fost vorba şi despre o cotizaţie de vreo cinci mii de euro, dar zadarnic. Amitrului nu a încăput pe lista dărăbăneană dintrun simplu motiv. Este finul primarului şpăgar Aroşoaie. Conducerea PD-L a intuit că imaginea de mituitor şi căpcăun local a lui Aroşoaie se va răsfrânge şi asupra finului Amitrului. Partidul nu-şi permite să piardă încă dinainte de a intra în urne. Supărat pe gestul colegului, Strugaru l-a lăsat să plătească şedinţa pantagruelică a PD-L la Darabani. La Hudeşti, lucrurile stau idem, protagoniştii finnd Beşliu şi Stelică Puşcaşu, cel din rumă candidat din partea PD-L. Avem astfel imaginea dodoloaţă a politicii de culise. Nu este suficient că PD-Leii sunt cam sfrijiţi şi subnutriţi politic, se mai şi sfâşie între ei.

duminică, 13 aprilie 2008

Pariu pe Flutur şi Conţac




Recent, pe messenger, vicepreşedintele ANPC, Gelu Ciubotaru, liberal botoşănean, încerca să mă convingă care sunt argumentele convingerii sale că primar al municipiului vai deveni Gheorghe Sorescu, iar la Consiliul Judeţean ştafeta va fi predată deputatului Liviu Câmpanu. Ciubotaru crede că Sorescu va deveni primar în turul doi, când se vor coaliza forţele împotriva lui Flutur. La CJ, crede acelaşi Ciubotaru, Conţac va pierde şefia pentru că voturile social democraţilor se vor împărţi între Egner şi Macaleţi. Adică, simpatizanţii lui Egner vor vota cum va dicta acesta, iar cei ai lui Macaleţi îşi vor da girul, în turul doi, celui care va fi indicat de acesta. Lăsăm la o parte latura aproape invizibilă a acestei predicţii, care, dacă ar fi adevărată, ar reliefa o fărâmiţare ireversibilă şi inevitabilă a PSD Botoşani. Nu spun că asta nu se va întâmpla, întrun viitor mai apropiat decât cred unii. Dar nu pe fundalul alegerilor electorale. Deşi va fi şi acesta un factor determinant. Ciubotaru este ferm convins că la CJ va câştiga cel care va avea mai mulţi primari în turul doi de pe poziţia întâi. Potrivit acestui raţionament, şansele se vor împărţi între Ţîbuleac şi Câmpanu. Adică, spune şeful ANPC, Ţîbuleac va primi voturile celor din Botoşani şi din Dorohoi, unde are candidaţi de tur doi, de pe poziţia unu, iar Liviu Câmpanu are candidaţi buni în comune şi în celelalte oraşe mai mici. Ciubotaru se îmbată însă cu cidrul aromat al liberalului Câmpanu. Dacă s-ar fi plimbat mai mult prin judeţ, vicepreşedintele ANPC ar fi avut surpriza să observe că Ţâbuleac nu este chiar atât de adulat în municipiile Botoşani şi Dorohoi, iar Câmpanu nu este perceput ca uşă de biserică nici în propria patrie Darabani. La Flămânzi, candidatul Târzioru va avea uncontracandidat redutabil în persoana primarului Romaniuc, cel care, cu aportul celor de la Botoşani, deja a colorat oraşul în portocaliu. Târzioru nu poate scăpa de daltonism politic decât printrun PR bine gândit conceput pe structura PD-L. Dar asta este altă poveste. Conţac, a cărui imagine la şefia CJ s-a erodat mult, rămâne încă în topul preferinţelor celor mulţi pe care, prin felul lui de a fi, se apropie mai mult de tipicul „celor de la ţară”. Flutur, chiar dacă a bortilit tot oraşul, de nu ai unde să-ţi scoţi pisica la plimbare, chiar dacă a nimerit, meritat sau nu, în ringul ostilităţilor unor oameni de afaceri din judeţ sau din Iaşi, deţine încă acea charismă care l-a propulsat de la Electrocontact în jilţul administrativ al Primăriei. La acestea se adaugă populismul ofensiv al portocaliilor şi suflul nou pe care l-a adus în politică în momentul în care a acceptat să fie coordonator special al PD-L. Contrargumentele mele ar fi mai multe. Dar, îmi rezerv satisfacţia de a le contura peste vreo două luni. Până atunci, pariul meu politic este pe Flutur la Primărie şi Conţac la CJ. Chiar dacă sunt apolitic şi, în anumită măsură, mi-ar place să mă înşel.